Главная | Обратная связь

Menghinei paralele de banc

Dare de seama la practica de initiere

A îndeplinit: st. gr. UTAP-091

Moraru I.

A verificat: prof. Trifan N.

Chişinău 2010

Raportul se întocmeşte în conformitate cu programa practicii de iniţiere în atelierele cu succesiunea lucrului îndeplinit în secţii, separat pentru fiecare secţie.

I. Secţiile Nemecanice

Secţia de lăcătuşărie

1)Capitolul I Generalităţi despre lăcătuşărie (pg. 3-11)

2)Capitolul V Îndoirea Metalelor (pg. 48-58)

Secţia de sudare

1) Regulile de securitate şi protecţia muncii în secţie

Descrierea surselor de alimentare a arcului

3) Procesul formării cusuturii

Tipuri de electrozi

II.Secţiile Mecanice

Secţia de Strunjire

l) Studierea construcţiei strungului normal

2) Mişcările de bază

3) Scule aşchietoare pentru strunjire

Dispozitive utilizate la prelucrarea prin strunjire

Secţia de prelucrare prin Frezare

1) Regulile de securitate în secţie

2) Părţile componente a maşinii unelte de frezat şi destinaţia lor.

3) Mişcările de bază la frezare

Secţiile Nemecanice

Secţia de lăcătuşărie

GENERALITĂŢI

DESPRE

LACĂTUŞĂRIE

l. Obiectul tehnologiei lăcătuşeriei

Tehnologia lăcătuşăriei studiază metodele si proce­deele de prelucrare manuală şi mecanică în stare rece a diferitelor mate­riale, în scopul de a se obţine piese sau produse finite. Dintre acestea, principalele procedee sînt: ajustarea şi finisarea pieselor executate la maşinile-unelte, asamblarea pieselor definitiv prelucrate în vederea realizării unor aparate, maşini etc., repararea utilajelor.

2. Operaţii şl utilaje folosite în lucrările de lăcătuşărie

a. Operaţii de lăcătuşărie. Lucrările de lăcătuşărie cuprind operaţii variate, care se aplică fie asupra materialelor laminate (table, bare, ţevi), vie asupra pieselor turnate, forjate sau prelucrate la diferite maşini-unelte.

Locul de muncă al lăcătuşului îl constituie suprafaţa pe care este aşezat bancul de lăcătuşărie echipat cu trusa individuală de scule (trusa indivi­duală se păstrează în dispozitivele bancului). La bancul de lucru, lăcătuşii exercită diferite operaţii, reparaţii, montări şi demontări de piese etc.

•Menghinele sînt dispozitive universale cu ajutorul cărora se fixează pie­sele de diferite forme şi dimensiuni în vederea prelucrării, în lucrările de lăcătuşărie se folosesc mai multe tipuri de menghine : menghina paralelă cu falcă fixă, menghina paralelă rotativă, menghina de mînă, menghina pneumatică. Cele mai răspîndite sînt însă menghinele paralele şi menghi­nele de mînă.

Menghina de banc paralelă cu falca fixă (fig. 2). este compusă din două fălci de fontă, una fixă şi alta mobilă. Falca fixă 1 face corp menghinei 2, pe cînd în cea mobilă 3 se deplasează pe sania de ghi­dare 4, paralel cu cea fixă, în direcţia săgeţii. Falca fixă este prevăzută

Fig. 1. Banc de lăcătuşărie

Fig.3. Menghină

de mână

Fig. 2. Menghină de banc

paralelă cu falcă fixă

cu o gaură, prin care trece şurubul de strîngere cu filet pătrat 5. Acest şurub se înşurubează în piuliţa 6. Manivela 7 serveşte pentru rotirea şu­rubului de strîngere. In timpul rotirii manivelei, şurubul de strîngere este împiedicat să se deplaseze longitudinal de placa de siguranţă 8, care este fixată cu şuruburi cu cap înecat 9 de corpul menghinei. Pe feţele de strîn­gere ale fălcilor sînt fixate bacurile de oţel 10, care sînt zimţate, pentru a asigura o strîngere sigură. Mărimea menghinei de banc paralelă cu falca fixă se determină după lungimea bacurilor. In ţara noastră, conform STAS 4247-54, se fabrică menghine paralele de 60, 80, 100, 120 şi 180 mm.

Menghina trebuie ferită de lovituri puternice, deoarece se poate sparge. Este inter­zisă prelungirea manivelei cu o ţeava sau lovirea ei cu ciocanul, pentru a nu se îndoi sau rupe filetul şurubului. Menghina trebuie curăţită zilnic de aşchii.

Sculele trebuie bine păstrate, pentru a nu se deteriora repede. In acest scop, sertarul bancului de lăcătuşărie trebuie prevăzut în interior cu pereţi

3. Organizarea producţiei şi a locului de muncă

In producţie ca şi în orice sector de activitate, muncitorii primesc sar­cini precise. Aceasta este posibil deoarece planul de producţie se defalcă pe sectoare, ateliere, echipe şi chiar pe fiecare muncitor.

De exemplu : dacă Uzina ..Autobuzul" din Bucureşti trebuie să fabrice 100 de autobuze într-o lună (25 de zile lucrătoare), înseamnă că echipa de lă?ătuşi care va executa scheletul metalic al acoperişului, va trebui să confecţioneze cîte patru schelete în fiecare zi. Dacă într-o zi echipa de lă­cătuşi nu va reuşi să realizeze cele patru schelete metali:e. atunci nici ce­lelalte echipe de muncitori, care lucrează în alte sectoare, nu vor reuşi sв-şi îndeplinească sarcinile de plan.

De aici rezultă atit importanţa organizării producţiei şi a locului de muncă, cit şi necesitatea îndeplinirii ritmice a planului de producţie.

Prin desfăşurarea unei activităţi ritmice colectivele din întreprinderi au posibilitatea să folosească raţional utilajele, timpul de lucru şi să realizeze o productivitate tot mai înaltă.

In vederea îndeplinirii ritmice a planului de producţie numeroase între­prinderi din ţara noastră organizează munca după grafic. Desfăşurarea muncii după grafic permite folosirea mai bună a tehnicii şi a timpului de lucru şi contribuie la respectarea strictă a disciplinei în muncă.

O formă înaintată de organizare a producţiei o constituie metoda pro­ducţiei în flux tehnologic, adică utilajele sînt amplasate în ordinea ope­raţiilor de prelucrare. La fiecare loc de muncă se realizează o anumită ope­raţie din procesul de producţie.

Prin urmare pentru creşterea cantitativă şi calitativă a rezultatelor muncii, pe lingă alţi factori, este şi organizarea locului de muncă. Prin organizarea raţională a locului de muncă se înţelege întreţinerea uneltelor sau maşinilor în stare de funcţionare, aprovizionarea la timp cu materialele necesare şi executarea corectă a diferitelor operaţii. Organizîndu-se bine locul de muncă, se înlătură timpii neproductivi, se reduce, în bună măsură oboseala şi se evită accidentele de muncă.

Organizarea locului de muncă depinde'de rriai mulţi factori : de tipul producţiei (individuală, de serie sau de masă), de caracterul utilajului (manual sau mecanizat), de felul locului de muncă (loc de muncă pentru un muncitor sau pentru o brigadă, permanent sau mobil). Deşi organizarea

Fig 5.Verificarea înălţimii

menghinei paralele de banc

Locurilor de muncă este diferită, totuşi există anumite trăsături comune pentru toate locurile de muncă, şi anume:

· Poziţia cât mai comodă a muncitorului.

· Aşezarea sculelor şi materialelor pe banc.

· Calitatea utilajelor

· Condiţiile igienice de muncă.

ÎNDOIREA METALELOR

GENERALITĂŢI

Un mare număr de piese care se execută în atelierul de lăcătuşărie se realizează din materiale îndoite (table, bare, ţevi etc.).

Prin îndoirea unui material se înţelege deformarea permanentă la cald sau la rece a acestuia sub acţiunea unor forţe din afară, care îi 'schimbă forma fără să se îndepărteze material prin aşchiere.

Procesul de deformare a metalelor prin îndoire. După cum se cunoaşte din cursul de tehnologia materialelor, metalele sînt formate din cristale, care în timpul deformării se deplasează unele faţă de altele sau chiar se sparg.

Acest fenomen conduce ri la schimbarea formei exterioare a materialu­lui respectiv, lucru de care trebuie să se ţină seama la îndoire.

în figura 49 este reprezentat procesul de deformare a unei bare de sec­ţiune pătrată, prin îndoire.

A) b)

Fig. 49. Procesul de deformare a metalelor Ia îndoire

De aici rezultă că cristalele din regiunea marcată de suprafaţa ABCD s-au alungit, iar cele din regiunea marcată de suprafaţa CDFE s-au com­primat.

In secţiunea făcută în regiunea îndoirii (fig. 49, b) se poate vedea de ase­menea cum s-a deformat materialul.

în cazul metalelor mai dure, de fia o anumită rază de îndoire, deformarea
este atît de mare încît poate duce^; la apariţia de fisuri (crăpături), ceea ce
face materialul inutilizabil.

TEHNOLOGIA ÎNDOIRII METALELOR

Alegerea procedeului de îndoire se face în funcţie de dimensiunile şi calitatea materialului, precum şi de numărul de piese care trebuie exe­cutate.

în lăcătuşărie, îndoirea metalelor se face manual sau mecanic.

1. îndoirea manuală a tablelor şi benzilor

în general, îndoirea manuală se realizează sub acţiunea unor lovituri apli­cate asupra materialului într-un anumit fel.

Sculele cu care se aplică loviturile sînt ciocane de diferite forme şi di­mensiuni. În cazul îndoirii unor metale mai moi sau cînd nu este permis.

Fig. 50. Nicovală pentru îndoire.

A) b) c)

să se vadă urme de lovituri pe suprafaţa materialului îndoit, se folosesc ciocane executate din cupru, aluminiu, plumb, lemn sau cauciuc.

în afară de sculele de lovire, la îndoirea unei piese din metal se mai folosesc şi anumite scule de susţinere sau prindere. Aceste scule au forme şi dimensiuni diferite, în funcţie de materialul de îndoit şi de natura în-doiturii.

în figura 50 sînt reprezentate cîteva nicovale de îndoit, confecţionate din oţel" şi cu partea superioară, pe care se aşază materialul, de diferite forme : bombate concav, convex, drepte, cu colţuri ascuţite sau rotunjite etc. La îndoirea unei benzi sau table se mai pot utiliza pentru susţinere şi simple plăci metalice, menghine de banc, nicovale de fierărie etc.

Fig. 51. îndoirea

Unei benzi prin

lovire cu ciocanul.

Pentru îndoirea unei table în unghi drept, se foloseşte, ca dispozitiv de prindere şi susţinere, o menghină de banc (iig. 53).

În poziţia c este reprezentat cazul cînd se loveşte cu ciocanul direct pe tablă, însă cît mai aproape de bacurile menghinei, pentru ca tabla să nu se îndoaie după o raza mare.

În poziţia d este reprezentat procedeul cînd se foloseşte un tampon de lemn, asupra căruia se aplică loviturile de ciocan.

În cazul cînd tabla are dimensiuni mai mari, care nu permit să fie fixată în menghină, se folosesc dispozitive ca cele arătate în poziţia a şi b.

În anumite situaţii este necesar să se realizeze îndoituri la care să se producă alungiri sau îndesări pronunţate de material.

În figura 54, a, b, c, se arată schematic procedeul de realizare a unui fund de cazan, care are marginea îndoită după suprafaţa laterală a cazanului.

Pe tabla dreaptă se trasează un cerc care să aibă raza egală cu a caza­nului şi un alt cerc concentric, dar cu raza mai mare ca prima, cu valoarea dimensiunii marginii care trebuie îndoită.

Fig. 53. îndoirea tablelor şi benzilor în menghină

Pentru a se evita suprapunerea tablei, se procedează la realizarea unor ondulaţii cît mai mici ale marginii, folosindu-se pentru aceasta o furcă (fig. 54, a) sau un cleşte cu fălcile rotunde (fig. 54, b).

În figura 54, d este reprezentat procedeul prin care se realizează o calotă sferică dintr-o tablă dreaptă. Pentru aceasta se foloseşte un ciocan rotund şi o nicovală cu suprafaţa superioară concavă.

Fig. 54. îndoirea tablelor prin îndesarea sau întinderea mate­rialului.

Fig. 55.Executarea manuală a falţului

Îndoirea tablei se obţine prin întinderea materialului, mai mult în re­giunea cea mai bombată, întindere care se realizează prin lovituri succesive date cu ciocanul.

Îmbinarea a două table, de-a lungul a două muchii, se face prin fвlţuire, adică prin îndoirea marginilor respective ca în figura 55.

Îndoirea manuală a benzilor şi a tablelor presupune atenţie si o calificare destul de ridicată din partea lucrătorului, aceasta pentru a nu se produce fisuri în material şi a nu rămîne urme de lovituri care afectează aspectul şi rezistenţa pieselor respective.

2. Îndoirea mecanică

Pentru îndoirea rotundă a tablelor se folosesc maşinile de îndoit cu val-ţuri (fig. 56). în principiu, această maşină se compune din trei valţuri care se rotesc, din care două dedesubtul tablei, iar al treilea deasupra tablei. orientat între cele două inferioare.

Prin coborîrea mai mult sau mai puţin a valţului superior, tabla care trece printre valţuri capătă o curbură mai mare sau mai mică.

Pentru îndoirea tablelor în linie dreaptă şi cu raze mici se folosesc de asemenea maşini' speciale, care se numesc şi abkanturi (fig. 57, a). Această maşină se compune din trei mese, masa inferioară l, masa superioară 2 şi

Fig. 56. Maşină de îndoit tabla

ro­tund cu valţuri.

Pentru lucrări mai complicate şi de serie mai mare, se folosesc prese spe­ciale pentru îndoit; partea de lucru se vede în figura 57

3. îndoirea ţevilor

După cum s-a precizat la începutul acestui capitol, piesele confecţionate din metale, cu ocazia îndoirilor, îşi schimbă secţiunea, datorită deformări­lor care au loc în interior.

În cazul ţevilor care au secţiuni mai complicate decît barele pline, defor­mările în secţiune, produse de îndoiri, sînt "mai accentuate. Astfel, în re­giunea îndoiturii, ţevile se încreţesc sau se aplatizează, după cum se vede în figura 58, a.

Pentru a i se, evita aceste aplatizări, îndoirea ţevilor se poate face prin două procedee.

a) Ţeava" de îndoit-se astupă la un cap cu un dop de lemn, iar pe la
celălalt capăt se introduce nisip fin, uscat. Pentru ca nisipul să se aşeze
bine în ţeava în timpul umplerii, aceasta se loveşte pe suprafaţa laterală
cu un ciocan.

După ce s-a umplut cu nisip, se astupă şi celălalt capăt al ţevii cu un dop de lemn (fig. 58, 6).

Pentru ca îndoirea să se facă mai uşor, se încălzeşte ţeava în regiunea unde trebuie îndoită, după care se prinde cu un capăt într-o menghină, iar de celălalt capăt se trage pînă cînd se formează curbura dorită.

Nisipul, fiind relativ incompresibil, nu permite ca în regiunea îndoiturii să se producă aplatizarea ţevii.

b) îndoirea la rece a ţevilor pe dispozitiv (fig. 58, c). Dispozitivul este
compus din placa de bază l, opritorul 2 şi calapodul 3. Calapodul este un
segment de roată, care pe suprafaţa laterală are un canal cu raza aproxi­
mativ egală cu a ţevii de îndoit 4.

Ţeava se introduce cu un cap între opritor şi calapod, iar de celălalt cap se trage după calapod, pînă se realizează curbura dorită.

4. înfăşurarea arcurilor elicoidale din sîrraă

în lăcătuşărie apar¹ dese cazuri cînd este necesar să se realizeze un arc elicoidal din sîrmă de oţel. Cel mai utilizat procedeu care poate fi aplicat, pînă la o anumită dimensiune de.

În primul rind trebuie să se aleagă o sîrmă de oţel mai groasă, pe care să se înfăşoare arcul. De precizat este că diametrul sîrmei pe care se va înfăşură arcul trebuie să fie ceva^mai mic decît diametrul interior al arcu­lui, deoarece după desfăşurare, and se dă drumul arcului, acesta se des­tinde, mărindu-şi diametrul.

Din sîrma pe care se va înfăşură arcul se confecţionează o manivelă, la capătul căreia se dă o gaură transversală, în care se introduce capătul sîrmei de arc.

După cum se vede în figură, manivela din sîrmă se strînge într-o men­
ghină, între două bacuri din lemn. Cu niîna dreaptă se roteşte manivela,
iar cu stînga se ţine de sîrma de'arc, care- se va înfăşură pe manivelă, for-
mînd arcul elicoidal. ' . >'

În general, acest procedeu se ^utilizează cînd trebuie executate un nu­măr mic de arcuri şi nu există lş dispoziţie mijloacele mecanizate. In ate­lierele unde există maşini-unelte, rotirea sîrmei pe care se înfăşoară arcul se face cu ajutorul maşinii de găurit sau al unui strung.

PROTECŢIA MUNCII

Ca reguli principale de protecţia muncii, de care trebuie să ţină seama un lucrător care lucrerză la îndoire, pot fi considerate următoarele :

—manevrarea materialelor să se facă pe cit posibil mecanizat, iar mun­
citorul să poarte mănuşi de protecţie şi şorţ din piele groasă ;

—sculele de susţinere şi fixare a pieselor să fie bine fixate pe suporturi;

—ciocanele să fie bine prinse în cozi ;

—la lucrul cu maşini mecanice de îndoit, să se respecte prescripţiile de
protecţia muncii specifice acestora ;

—în cazul îndoirii ţevilor la cald, să se folosească mănuşi de protecţie
din ţesătură de azbest.

Secţia de sudare

1) Regulile de securitate şi protecţia muncii în secţie

Datorită faptului că sudarea nu este o secţie mecanică, regulile de securitate sunt diferite, specifice pentru această secţie. Pentru prevenirea accidentelor trebuie luate următoarele măsuri:

· numai persoanele autorizate pot executa lucrări de sudare

· pentru fiecare loc de muncă trebue asigurate condiţii de aerisire, în încăperi de cel puţin 3m

· începerea lucrului este permisă numai de maestru

· la masa de lucru li se interzice acordul persoanelor străine

· in timpul sudării, sudorul trebuie să fie echipat cu tot echipamentul special, începând de la încălţămintea cu talpa groasă şi terminând cu masca speciala, destinată sudării.

Sudarea este procesul de primire a legăturilor nedespărţite prin încălzirea marginelor pieselor până la starea de topire. Legătura prin sudare reprezintă metal cristalizat, care în procesul sudării sa găsit în stare topită. Legătura prin sudare ca element de construcţie, este o parte din construcţie în care elementele sânt unite cu ajutorul sudării. Sudarea ocupă un loc deosebit în diverse domenii o industriei şi construcţiei datorită avantajelor faţă de alte metode de producere. Important lucru pentru sudare este de a alege cele mai raţionale construcţii şi forme. Ea permite de a folosi metale economice şi foarte mult micşorează rămăşiţele producerii.