 |
|
Tipuri de electrozi
-cu înveliş acid, care cuprinde acizi metalici, silicaţi naturali substanţe organice şi dezoxidanţi. Aceste învelişuri asigură viteze mari de sudare şi proprietăţi bune ale sudării la oţelurile necălite cu maximum 0,2% C. La conţinut mai mare în carbon, dau tendinţa de fusurare la cald.
-cu înveliş celularic, format din cel puţin 10% de celuloză sau altă substanţă organică care formează gaze cu efect seducător pentru O2 şi N2, şi alte tipuri de electrozi cu înveliş titanic special.
-cu înveliş bazic, carbonaţi de Ca, florină. Învelişul bazic asigură o puritate mare a sudurii.
-cu învelişuri speciale, cum sunt cei de mare productivitate cu peste 50% pulbere de pe un înveliş, se foloseşte pentru sudarea sub apă.
Determinarea diametrului electrodului:
de=s/2+1 [de]=[mm],
unde "S" este grosimea plăcii(mm).
Diametrul arcului în corespundere cu STAS se aplică nu mai mare de 12mm, indiferent de grosimea materialului.
Diametrul curentului electric pentru sudare:
I=K∙de, [I]=[A],
unde "K" este densitatea curentului electric în amperi pe un mm din diametrul arcului, este egal cu 35-50 A/mm.
În tehnica sudurii, prin noţiunea de electrod se subînţelege orce corp metalic legat la unul din polii unei surse electrice de sudare ; dacă acel corp nu este însuşi obectul prelucrării.
Electrozii pot fi nefizibili, atunci când participă la realizare sursei termice, dar nu şi la realizarea directă a sudurii sau fuzibile, când pe lângă rolul de electric îl îndeplinise şi pe acela de material de adaos.
Electrozii fuzibili pot fi neânveliţi sau înveliţi.Electrozii înveliţi sunt destinaţi sudării manuale cu arc. Învelişul electrozilor este un strat format dintr-un amestec de substanţe, aplicat pe exteriorul materialului de ados în scopul îmbunătăţirii procesului de sudare cu arc electric şi a calităţii sudurii. Învelişul are următoarele funcţi în procesul de sudare:
· să mărească stabilitatea arcului asigurând ionizarea uşoară a spaţiului descărcării prin întroducere în atmosfera a unor substanţe cu potenţial de ionizare scăzută;
·
· să se topească o zgură suficient de uşoară, să se separe la partea superioară a băii de metal topit acoperind uniform cusătura;
·
· să asigure înlăturarea elementelor nedorite din baza lichidă(S.P.O);
·
· să realizeze în unele condiţii alierea în stare lichidă a cusăturii.
Pentru a îndeplini aceste funcţii în structura-lichidă învelişului electrozilor intră următoarele materiale:
| DENUMIREA | FUNCŢIA |
| carburi de calciu, luxid de titan conţinut de potasiu,oxizi şi săruri ale metalelor alcaline-pămîntoase | Ionizaţi |
| minereuri de titan mangan şi fer, carbonaţi naturali; | Fluidanţi |
| fiero aliaje, aluminiu, grafit; | Fluidanţi |
| sărurile şi oxizii metalelor alcolino-pămîntoase, bioxid de titan, fluorină e.t.c. | Fluidanţi |
| substanţe organice, amidon, celuloză e.t.c. | Gaze fianţi |
| substanţe minerale, carbonaţi de caliu,magneziu e.t.c | Lianţi |
| silicaţi,lichizi de sodiu şi potasiu, doftrină. | Lianţi |
| betonină, doxtrină, amidon, ciment. | Plastifianţi |
Acţiunea mecanică a jetului contribue la sporirea penetraţiei şi omogenizării băii. Prin solidificarea zgurii(7) se formează o crustă(8) care protejează termic şi chimic cusătura.
Sudarea cu gaz şi gaze inerte, se mai numeşte şi sudarea chimică.Mecanica este sudarea prin înşurubare. Electrică, este acea sudare manuală cu curent alternativ sau continuu. Se mai fac sudări automate si semiautomate, unde se include inulare electrică şi chimică, electrică şi mecanică.
II.Secţiile Mecanice
Secţia de Strungire
Scopul lucrării: studierea construcţiei strungului normal, dispozitivelor şi sculelor utilizate, formarea deprinderilor de ajustare a strungului şi lucrul practic la strung.
l. Studierea construcţiei strungului normal
Strungul normal este destinat executării unei game diverse de operaţii de prelucrare a corpurilor de revoluţie — strunjirea suprafeţelor exterioare, interioare, frontale, găurire, alezare, filetare, retezare etc.
Vederea generală şi părţile componente ale strungului normal sunt prezentate în fig alăturată
Fig. l.
Vederea generală şi părţile componente ale strungului normal:
1, batiul strungului; 2. păpuşa fixă; 3. schimbător de turaţii; 4. panou electric de comandă; 5. arbore principal; 6. dorn de antrenare; 7. vârf; 8. cărucior; 9. sania transversală; 10. sania superioară; 11. dispozitiv portsculă; 12. vârf rotativ; 13. pinolă; 14. păpuşa mobilă; 15. şurub conducător; 16. axa avansurilor; 17. motor auxiliar pentru deplasarea rapidă a căruciorului; 18. opritor pentru decuplarea antrenării căruciorului; 19. bară; 20. ciocnitor reglabil; 21. motor principal de antrenare; 22. cutie de avans; 23. locul roţilor de schimb pentru filetare; 24. manete pentru schimbarea avansului; 25. roată de deplasare longitudinală a căruciorului; 26. manivelă pentru deplasarea transversală a săniei transversale 9; 27. manetă pentru cuplarea şi decuplarea piuliţei pentru filet.
Arborele principal se roteşte de la motorul electric, 21, plasat în tumba din stânga, prin intermediul transmisiei prin curea şi a sistemului de roţi dinţate şi ambreaje, plasate în păpuşa fixă formând cutia de viteze.
Căruciorul 8 cu portcuţitul 11, care serveşte la fixarea cuţitelor de strunjire, asigură mişcarea de avans. Avansul transversal, realizat de sania transversală, se asigură de mecanismul şurub-piuliţă pentru transformarea mişcări de rotaţie în mişcare rectilinie.
Curia de avansuri 22 reprezintă un mecanism, care transmite mişcarea de rotaţie de la arborele principal la axe avansurilor sau la şurub conducător şi permite modificarea vitezei de deplasarea căruciorului (valorii avansului).
Păpuşa mobilă 14 serveşte la centrarea pieselor lungi între vârfuri şi fixarea unor scule (burghiuri, adâncitoare, alezoare) e.t.c.
Dirijarea strungului se execută cu ajutorul manetelor: 3 de dirijare a cutiei de viteze, 24 de dirijare a cutiei de avansuri, 27 de cuplare, decuplare şi inversare a avansurilor longitudinal şi transversal, 25, 26 de executare manuală a avansurilor.
2. Mişcările de bază
Procesul de aşchiere constă în desprinderea stratului de adaos de pe suprafaţa semifabricatului, sub formă de aşchie în vederea asigurării formei geometrice, preciziei dimensionale şi rogozităţii suprafeţei prelucrate în urma unor mişcări relative executate de sculă şi piesa prelucrată.
Aceste mişcări pot fi clasificate în următoarele categorii:
· Mişcări principale, care au drept scop desprinderea aşchiilor.
· Mişcări de avans, în vederea aducerii de noi straturi de material în faţa tăişului principal.
· Mişcări de poziţionare, care au drept scop aducerea sculei în aproprierea piesei.
Pentru cazul strunjirii mişcarea de aşchiere sau principală este numită mişcarea de rotaţie a arborelui principal cu semifabricatul, iar mişcarea de avans se produce de sculă prin deplasarea căruciorului în direcţie longitudinală sau transversală.
Mişcări auxiliare sunt considerate deplasarea accelerată a căruciorului în direcţiile longitudinale şi transversale, cât şi mişcările de ajustare a căruciorului executate manual, fixarea şi schimbul sculelor şi a semifabricatului etc.
3. Scule aşchietoare pentru strunjire
Desprinderea aşchiilor de pe suprafaţa semifabricatelor în vederea îndepărtării adaosului de prelucrare şi asigurării preciziei dimensionale şi a rogozităţii se realizează cu ajutorul unor scule aşchietoare. Scula aşchietoare este prevăzută cu una sau mai multe muchii ascuţite, denumite tăişuri, configuraţia căror, permit să pătrundă în materialul prelucrat, să-l deformeze local şi să desprindă aşchia, care alunecă pe suprafaţa sculei.
La prelucrarea prin strunjire sunt utilizate cuţite sub diverse forme constructive, cu un singur tăiş principal, care în timpul aşchierii se află permanent în contact cu materialul piesei, dacă configuraţia acesteia nu impune întreruperea temporară a aşchierii.
La prelucrarea prin strunjire a suprafeţelor exterioare, cea mai frecvent utilizată sculă este cuţitul drept, construcţia căruia este prezentată în fig. 2.
Cuţitul drept (normal) este compus din 2 părţi: activă (capul) şi de fixare (corpul).
Partea activă a sculei participă în mod direct la detaşarea aşchiei şi formarea suprafeţei prelucrate. Ea cuprinde următoarele elemente (fig. 2):
1. faţa de degajare pe care alunecă aşchia în procesul de aşchiere;
2. faţa de aşezare principală orientată spre suprafaţa de aşchiere;
3. faţa de aşezare secundară, orientată spre suprafaţa prelucrată;
4. muchia aşchietoare principală, formată la intersecţia feţei de degajare cu faţa de aşezare principală;
5. muchia aşchietoare secundară formată la intersecţia feţei de degajare cu faţa de aşezare secundară;
6. vârful cuţitului format la intersecţia muchiilor aşchietoare: principale şi secundare.
Partea aşchietoare (activă)
Fig. 2. Părţile componente ale cuţitului normal:
a) - construcţia cuţitului; b) - elementele părţii active:
1. faţă de degajare; 2. faţă de aşezare principală; 3. faţă de aşezare secundară; 4. muchie aşchietoare principală; 5. muchie aşchietoare secundară; 6. vârful cuţitului.
În figura de mai jos sunt prezentate tipurile de cuţite utilizate în diferite operaţii de prelucrare prin strunjire.
Scheme de prelucrare prin strunjire şi tipuri de cuţite
| 1) Schemele strunjirii | 2) Shemele strunjirii |
| suprafeţelor exterioare | suprafeţelor profilate şi interioare |
| a) cu cuţit drept (normal) | a) cuţite profilate |
| b)cu cuţit încovoiat; | b) suprafeţelor profilate cu cuţite disc |
| c)cu cuţit drept pentru colţ | c) filetarea cu cuţite de filetare; |
| d)cu cuţit încovoiat şi avans longitudinal | d,e)cu cuţite inter oare. |
| e)cu cuţit de retezat şi avans transversal |